A fost odată ca niciodată, demult, demult, o lume de vis… Oamenii de atunci erau atât de obișnuiți cu acea lume încât nici măcar nu își dădeau seama că sunt martorii unor întâmplări de mare însemnătate. Dar cine ar putea spune că lucrurile nu se petrec la fel și în zilele noastre?
Mii de zmeie pluteau, unele foarte jos, încât până și copiii care abia începeau să meargă le puteau prinde, altele zburau la nivelul unui adult de statură obișnuită, altele zburau mai sus, încât trebuia făcut un efort pentru a le ajunge, altele mai sus… și mai sus… și mai sus, încât trebuiau urcați munți pentru ca sfoara mult dorită, la capătul căreia se afla fâșia colorată, să fie la îndemână… Și în momentul în care cineva prindea frânghia, o dorință se împlinea pe loc!
Oamenii își petreceau, în general, timpul, urmărind aceste triunghiuri colorate. Uneori era o experiență plăcută să le alergi, sub razele soarelui, alteori, era obositor, sau chiar frustrant. Cu cât dorința era mai dificil de împlinit, cu atât omul trebuia să fie mai atent, concentrat, stăruitor, căci zmeiele cele mai frumoase zburau cel mai sus și își schimbau, oricând, direcția în care pluteau.
Unii își trăiau viața făcând fapte bune, ascultători și cuminți, așteptând, cu un sentiment ciudat de îndreptățire… Ei auziseră din bătrâni că minunatele zmeie vin, uneori, singure, către persoana potrivită, ca răsplată pentru o viață plină de virtuți. Și veneau către ei zmeie, prea docile pentru a stârni interesul altor oameni, prea puțin colorate, prea modeste. Dar cine poate spune că doar ceea ce este strălucitor și viu colorat este și foarte bun, important? Sau poate că acei oameni nici măcar nu știau exact ce caută și luau doar ceea ce venea către ei, lin, fără pretenții… Cine știe?
Alții urmăreau un anume zmeu toată viața lor, ignorând minunățiile care le ieșeau în cale. Uneori reușeau să-l oprească din zbor, cu un sentiment copleșitor de fericire, gândind că sunt speciali și împliniți printre oameni. Dar cine poate spune că doar ceea ce e rar este foarte bun și conține esența fericirii?
Alteori, capricios și mătăsos, zmeul se smulgea din mâna exasperată și se înălța mai sus, mult prea sus… pentru a coborî, apoi, cuminte, în palma unui om oarecare, primul ieșit în cale… De ce? Cine știe? Poate că avea o voință proprie, dincolo de logică…
Unii oameni urmăreau zeci sau, poate, sute de zmeie, alcătuind buchete de forme, dimensiuni și nuanțe, gândind că o viață inundată de culoare aduce mai multă împlinire decât un zmeu solitar, oricât de minunat ar fi el. Dar acesta nu ar putea fi, la fel, un semn că nici acești oameni nu știau, exact, ce vor?
Vă puteți imagina această lume minunată? Privită de sus, lumea era magică, acoperită de un curcubeu în continuă mișcare, de sunete mătăsoase care se auzeau la fiecare boare de vânt și, plină de oameni, culmea, cei mai mulți adulți, care trăiau pentru a urmări, fiecare după credințele lui, o frântură de fericire…
Sursa foto: cunosc.ro
Simboluri si Semnificatii 