Povestea Tânărului Magician

O fi fost așa, ori n-o fi fost… Am auzit și eu povestea unui magician, și o spun mai departe, căci mi-a amintit de faptul că unii oameni îmbracă, peste straiele obișnuite, de zi cu zi, straie fermecate, care întunecă vederea și mințile celorlalți.

A fost odată ca niciodată, demult, demult, departe, departe, un orășel în apropierea mării. Acolo trăia o negustoreasă tânără și frumoasă, venită de curând pe acele meleaguri.

La puțin timp, frumoasa femeie se trezi curtată de doi bărbați. Primul, trecea drept unul dintre cei mai râvniți burlaci, bogat, din familie foarte înstărită, arătos, foarte matur și sigur pe sine. Acesta o ceruse de soție, aproape imediat după ce o cunoscuse. O acoperea de atenții și era mereu acolo când avea nevoie de ajutor. Acest bărbat avea farmecul lui și știa să îl folosească. Cât despre femeie, aceasta poate că îl plăcea, pentru că era imposibil să nu îl placă, dar un lucru e sigur: încă, nu îl iubea.

Celălalt pețitor era un tânăr sărac, care lucra în piață. Din prima clipă în care o văzuse, se hotărâse să o facă soția lui. Ei i se păruse o glumă și nu îl prea lua în serios. I se părea prea tânăr, necopt, ba, chiar copilăros și visător. Nu îi era indiferent, căci era și frumușel, doar că mai auzise vorbe și promisiuni de dragoste nețărmuită, care nu erau decât foc de paie. Pe acesta îl refuzase de la început, dar el nu se supărase, ci primise vestea foarte încrezător că o va determina să își schimbe părerea.

Poate că nu mă vezi demn de tine, acum, dar acest lucru se va schimba, îi zise el.

Cum? îl întrebă ea.

Prin magie, îi spuse și zâmbi.

Și, într-adevăr, se întâmplă ceva neobișnuit: tânărul începu să câștige bani. Din ce în ce mai mulți. Cum? Ca prin magie. În fiecare zi o aștepta în piață și colindau, împreună, peste tot. Cumpăra orice vas, bucată de mătase, obiect casnic, care îi plăcea ei și reușea să îl vândă, apoi, la un preț mult mai mare. Așa încât, lumea începuse să îl considere un magician, având în vedere că afacerile începuseră să îi meargă atât de bine.

Ti-am spus că pentru mine valorezi mai mult decât greutatea ta în aur, îi spuse el, râzând, într-o zi, femeii iubite.

Între timp, celălalt pețitor începuse să aibă îndoieli în privința ei. O dorea în continuare, dar prea mulți oameni invidioși începuseră să îi sădească bănuieli în suflet: că e o străină, că cine știe ce viață dusese până atunci în țara de unde venea, că dacă o femeie așa frumoasă era nemăritată, însemna că are cine știe ce defecte… poate chiar o coadă de vulpe ascunsă pe sub rochiile vaporoase, ba că e o vrăjitoare rea, de reușise să le ia mințile celor doi. Cum altfel reușise, ea, să îl determine pe el, bărbatul cel mai râvnit să îngenuncheze în fața ei, iar pe un tinerel, să muncească pe brânci să facă rost de bani? Așa încât, pețitorul își regreta cererea în căsătorie făcută mai devreme iar tot orașul bârfea că frumoasa femeie a fost părăsită. Ce satisfacție!

Aceleași lucruri le auzise și tânărul, doar că el se amuzase de cât de întunecate erau mințile oamenilor care treceau drept buni și morali. Aceleași povești le auzise și frumoasa femeie, dar nu se mai lăsa preocupată de asemenea lucruri, căci gândurile ei se întorceau, cu drag, din ce în ce mai des, către magician. Crescuse mult în ochii ei, căci adevărata lui magie nu era că putea să vândă pe bani grei ceea ce atingea femeia iubită, ci că știuse să îi privească în suflet. Iar în sufletul ei nu văzuse nici urmă din urâțenia de care era bănuită.

Într-un târziu, veni să o vadă, cu pas încet și inima tulbure, primul pețitor. Îi ceru iertare pentru șovăiala lui. Știa că a greșit. Era la fel de impozant și de chipeș ca întotdeauna, cu hainele care îi veneau ca turnate, cu părul și barba îngrijite de un om priceput și gura frumoasă, care îi vorbea cu meșteșug.

Dar, ca printr-o magie care o atinsese și pe ea, începuse să îl vadă altfel. Acum îl privea doar ca pe un băiețel îmbrăcat în haine prea largi și prea lungi pentru trupul lui firav, fricos, slab în fața părerilor altora și speriat de propriile simțăminte.

Acum, o fi fost așa, ori n-o fi fost… mie îmi place să cred că o fost și că frumoasa  negustoreasă trăiește, în continuare, fericită cu magicianul ei, în orășelul aflat în apropierea mării albastre. Îmi place să cred că și celălalt pețitor a crescut, între timp, și că este, în sfârșit, cu adevărat liber și fericit…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s