Povestea Oglinzii Adevărului

Femeia își găsi drumul prin încăperile înguste și întunecoase, urcând, în fugă, treptele înalte și alunecoase ale Turnului. Ținea ascuns, sub mantie, un obiect prețios, mai prețios decât propria viață… Era simbolul orașului în care se născuse, și care căzuse sub asediu: o oglindă magică, care arăta mereu adevărul. Se pare că Regelui vecin nu îi plăcuse adevărul, căci se hotărâse să distrugă orașul cu tot cu oglindă…

Luna plină își arunca razele deasupra turnului vechi, vechi, mai vechi chiar și decât piramidele. Lupii urlau la intrarea în turn, scăldați în lumina argintie, însă femeia respira ușurată pentru prima dată în ultimul an, simțindu-se mai în siguranță în mijlocul lor, decât în mijlocul oamenilor…

Cu multă grijă, așeză oglinda pe un suport. Se așeză pe podea și adormi imediat. Deodată, simți cum încăperea se umplu de o negură care creștea și o cuprindea încet, încet. Simțea cum negura aceea deasă o acoperea, sufocându-i întreaga lume… Sări imediat în picioare cu pumnalul pregătit, simțind prezența a ceva sau a cuiva în cameră. Dar cum poți să te lupți cu ceva nevăzut?

Deodată, văzu o luminiță și auzi niște pași târșăiți pe podea. Ceața se desprindea încet și putu să vadă silueta unei femei în vârstă, sprijinindu-se în baston. Femeia se întreba cum reușise o bătrână să urce scările întortochiate, lunecoase și strâmte. Și cum trecuse prin mijlocul lupilor? Clar, nu era o ființă obișnuită. Dar ce era ea, prieten sau dușman?

Eu sunt stăpâna Turnului, îi spuse bătrâna, ghicindu-i întrebarea. Aici se adăpostesc cei care nu au altă scăpare. Ești în siguranță aici, poți fi liniștită.

Așezându-se ușor pe un scaun, Bătrâna întrebă:

-Cum ai ajuns la mine?

Și îi povesti Războinica tot ce se întâmplase în ultimul an în orașul ei: despre Regele vecin care ieșise furios din Camera Oglinzii, despre amenințările și armata de ostași trimisă să-i răzbune mândria rănită, despre demonii invocați de vrăjitorul Regelui, porniți deasupra Orașului, despre trădători, despre tot…

Și ascultând-o, sau doar privind-o, Bătrâna putea să ghicească ușor că Războinica se simțea obosită de viața ei, care nu mai însemna decât un șir de lupte care nu mai conteneau… obosită de oamenii lași și vicleni… obosită de orgolii și de ambiții… obosită de minciuni și de oameni buni, și de nebuni. Obosită de tot!

După ce termină de povestit, Bătrâna o întrebă:

Dar tu ce ai văzut în Oglindă?

Războinica mărturisi că nu folosise niciodată Oglinda.

Ce sens are să protejezi Adevărul dacă nu ai curajul să-l vezi?

Razboinica tresări, căci nu se așteptase la această întrebare, dar realiză că acum este momentul să afle. Se îndreptă, în lumina lunii, către Oglindă și privi în suprafața lucioasă care se tulbura și îi arăta fel de fel de lucruri, lucruri pe care nimeni nu le-ar fi ghicit dacă i-ar fi privit doar chipul, căci, doamne! ce bine știa să-și ascundă trăirile!

Și plânse Războinica ore în șir, pentru prima dată în viața ei, de rușine, durere, bucurie și mândrie… Căci învățase că e mai ușor să lupți cu demonii din afară decât cu cei pitiți în suflet. Dar mai învățase și că inocența, bucuria, liniștea și siguranța de altădată, nu plecaseră din inima ei, căci le simțea calde și blânde, ca pe niște mângâieri tandre, în ciuda tuturor suferințelor prin care trecuse.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s