Povestea unei singurătăți

13786287-Chinese-Girl-with-an-umbrella-the-pond-Stock-Vector-geisha-woman-japanA fost odată ca niciodată, demult, demult, în vremuri de mult apuse, o Zână, care avea puterea de a crea. Se spune că, plină de imaginație cum era, crease ființe, dar și obiecte însuflețite. Da, da! Crease obiecte care puteau gândi, simți și chiar vorbi… Era mândră de toate creațiile ei, și, din când în când,  trecea să le mai viziteze.

Într-o zi, întâlni una dintre primele ei opere, o umbrelă de toată frumusețea, dar mai ales, extrem de utilă când ploua cu găleata.

– Ce mai faci? întrebă Zâna.

Bine… răspunse Umbreluța. De fapt... mă plictisesc.

 E bine. Înseamnă ca vremea e frumoasă pe aici.

– Bine pentru cine? Întrebă Umbreluța. Nu fac decât să stau și să aștept. Mă plictisesc de moarte. De ce n-am putut fi și eu ceva important? Așa, sunt uitată într-un colț, de cele mai multe ori, și privesc oamenii care se grăbesc să-și petreacă timpul pe afară, simțindu-mă inutilă.

– Oh, îmi pare rău. Dar cu siguranță, atunci când plouă se bucură să te aibă în preajmă, spuse Zâna, gândindu-se cât de mult se înșelase, și cât de mult diferă Binele așa cum îl vedem noi, de Binele, așa cum îl văd alții.

– Da, dar nici atunci nu mă simt fericită. Tu ai fi fericită dacă cineva și-ar aminti de tine doar când are nevoie? Am o utilitate, e adevărat, dar am și eu sentimente, să știi!!! răspunse Umbreluța, înfoindu-se toată, de parcă începuse să bată vântul.

– Și ce aș putea să fac pentru tine, acum?

– Nu știu exact… Nu m-am gândit că cineva ar putea să facă ceva pentru mine…

Cu siguranță că a sta prea mult fie, în ploaie, fie, uitat, într-un colț, nu face bine cugetului și nici simțămintelor…

– Aș putea să te duc într-o țară ploioasă, unde prima grijă a omului ar fi să se protejeze de ploaie… Sau aș putea să te transform în altceva…

– Ai putea? Întrebă Umbreluța.

Nu se așteptase la aceste răspunsuri…  Tot gândindu-se la propunerile Zânei se întristase și mai mult. Cu siguranță că a sta prea mult, fie, în ploaie, fie, uitat într-un colț nu face bine nimănui… I-ar fi plăcut să fie mai utilă și mai agreabilă… Oare, dacă aș fi o poșetă? se gândea ea.

Dar tot cugetând, își dădu seama că cel mai mult îi plăcea să protejeze o persoană de ploaie, având cerul imens deasupra, chiar și așa, furios și plin de nori, cum era… Da, cerul! Asta îi plăcea cel mai mult!

– Mi-aș dori să fiu tot Umbrelă, dar să pot ieși afară chiar și când e soare… Să văd mai des cerul!

Zâna îi zâmbi, făcu un semn ușor cu bagheta, iar Umbreluța se transformă și se trezi într-o casă nouă. Noul ei veșmânt era din mătase și dantelă… Nu avu timp să se dezmeticească, fiindcă imediat, o tânără drăgălașă, îmbrăcată într-o rochie lungă și vaporoasă, se aplecă și o luă afară… Orice fată știa că la plimbarea de la prânz trebuie să te protejezi de soarele prea puternic… Acum, Umbreluța putea vedea cerul și când era albastru…  

Sursa foto: https://www.123rf.com/photo_13786287_chinese-girl-with-an-umbrella-the-pond.html

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s