Povestea Bunului Frate

 

Green_dragon_-_Lars_Grant-WestÎntr-o zi, fiul împăratului era la vânătoare, însoțit doar de un scutier. Fără să știe, se avântase prea mult în pădure și ajunsese prea aproape de bârlogul Dragonului, prea aproape pentru a nu fi simțit de creatura mitică:

– Binețe, voinicule! strigă Dragonul Verde.

– Cine mă strigă? întrebă Prințul, privind către scutierul care se îngălbenise de frică.

Abia atunci văzu ochii portocalii ai Dragonului, care îl fixau și solzii într-o culoare crudă. Era speriat, dar își dădu seama că este o mare ONOARE că o creatură mitică i se arăta atât de aproape.

– Este o mare onoare ca o creatură mitică să mi se arate atât de aproape, spuse Prințul, care nu era mai cizelat decât povestitorul, aici de față. Apoi, înclinându-se, se prezentă: Sunt Prințul Alon.

– Ce te aduce prin aceste locuri?

– Vânatul bogat, bineînțeles, spuse Prințul, și supărarea…

Ceea ce nu știa Prințul era că Dragonul Verde avea, uneori, darul de a face oamenii să se deschidă în fața lui și să spună mai mult decât erau dispuși să spună. Acum, poate înțelegeți mai bine de ce locuia Dragonul atât de departe de oameni. Sau, oamenii de Dragon…

– Supărarea?

– M-am certat cu fratele meu, spuse Alon. Tatăl nostru ne-a însărcinat să ne ocupăm de minele noastre de argint, însă fratele meu nu este vrednic de sarcina și titlul său, așa încât și-a găsit tot felul de preocupări și distracții. Acum, după atâtea luni, timp în care eu am lucrat atât de mult ca să îl mulțumesc pe Rege, fratele meu a apărut, din senin, și pretinde să împărțim meritele!!!

– Te consideri un frate bun? întrebă Dragonul.

– Cu siguranță, spuse Prințul. Sunt corect cu el, nu i-am reproșat nimic, l-am ajutat când a avut nevoie, dar de data asta îmi cere prea mult.

– Din câte văd eu, și el este un frate bun și generos, căci ți-a propus să împărțiți. Astfel încât, bietul de el îți va da ție jumătate din ceea ce are, adică jumătate din nimic, iar tu îi vei da, lui, jumătate din ceea ai agonisit, spuse Dragonul. Așa ar trebui să procedeze un frate bun..

Poftim?!

Prințul asculta, buimăcit. Se așteptase la compasiune, la un sfat cu privire la un mod de a-l face pe fratele lui să înțeleagă că greșește, dar nu la asta.

Păi, cum? El a fost, cumva, un frate și un fiu bun? Merită, el, să fac acest sacrificiu? strigă Prințul.

– În primul rând, află că acțiunile altora nu trebuie să le înfluențeze pe ale noastre, căci fiecare dintre noi răspunde în fața unei instanțe mai importante decât ego-ul, adică, în fața conștiinței, spuse Dragonul, cu o voce tunătoare. Și, apoi, spune-mi: fratele tău e mai mare ca tine?

– Daa

– Mai puternic fizic?

– Daa...

– Deci ar fi putut, foarte ușor, să te bată măr și să-ți ia tot argintul, după care să spună Regelui că el a făcut totul singur!!!

– Poftim?! spuse Prințul. Era siderat…

– Dar, nuuu, continuă Dragonul, el a fost bun și generos, cu tine, propunându-ți să împărțiți, totul, frățește. Dar, ia, spune-mi, tu crezi despre tine că ești un frate și un fiu bun? Daaa??? Dovedește, împărțind cu el!!! Dragonul scotea flăcări pe nas de furie.

– Poftim?! Adică eu sunt un frate rău pentru că nu împart o avere cu el, în vreme ce el este un frate bun pentru că nu m-a jefuit și nu m-a constrâns, prin violență?

Acum, poate înțelegeți și mai bine de ce locuia Dragonul atât de departe de oameni. Sau, oamenii de Dragon…

Se lăsase tăcere. Scutierul, retras, mai departe, râdea, pe înfundate, cu lacrimi, de absurdul situației. Niciodată nu îl văzuse pe Prinț atât de dezorientat. Îi era, parcă, milă de el… Într-un final, Prințul se dezmetici și se înclină în fața Dragonului, mulțumindu-i că îl ascultase. Era hotărât să facă așa cum știa el, însă nu avea sens să se certe și cu Dragonul. La urma urmei, avea și el dreptul la o părere, chiar dacă era total diferită de a lui, și, apoi, trebuia să recunoască faptul că există, pe lume, frați mai răi decât al lui.

În timp ce se întorcea pe potecă, simți un curent puternic de aer deasupra capului și înțelese că Dragonul își luase zborul.

– La revedere, strigă Prințul, a fost o oroare să vă cunosc!

… Se afla, încă sub vraja Dragonului, cel ce avea, uneori, darul de a face oamenii să spună adevărul despre ceea ce simt. Scutierul, în urma Prințului, râdea, pe înfundate, cu lacrimi, de absurdul situației, gândind că, uneori, e mai bine să fii scutier decât prinț.

Sursa foto: http://forgottenrealms.wikia.com/wiki/Green_dragon

 

 

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s