Poveste în culori

coloursA fost odată ca niciodată, o tânără femeie care locuia într-un mic sătuc, la poalele munților. Avea o familie mare, frați și surori, oameni harnici și serioși. Tatăl, patriarhul familliei, era preocupat doar de muncă, poruncea tuturor și nu stătea la discuții cu nimeni. În acea casă nu se auzeau râsete. Tatăl credea că e o pierdere de timp să te bucuri din orice, însă aproape niciodată nu găsea motive “serioase” de bucurie. Da, ai citit bine, dragă Cititorule! Chiar și pentru a fi vesel trebuia, în acea familie, să ai „motive serioase”. Iar familia aceea își continua viața în alb și negru, fără preocupări frivole, cum ar fi serbări câmpenești, mese îmbelșugate și altele, cum se întâmpla prin alte părți.

Astfel încât, când tânăra noastră femeie era mică, era un „copil serios”, fără preocupări copilărești, mai târziu devenise o „adolescentă serioasă”, iar acum ajunsese o „femeie serioasă”. Locuia, acum, cu soacra și cu soțul ei și aștepta să vadă ce decizii se iau în familie, fără a scoate un cuvânt. Uneori ar fi vrut să se facă și altfel, dar nu spunea nimic. Drept este că nici soacra și nici soțul, nu i-ar fi interzis, acum, să procedeze altfel, însă ea era obișnuită cu un anumit fel de a fi.

Ba, chiar nu înțelegea că acum ar fi putut alege altceva. Uneori, oamenii văd granițe chiar și acolo unde nu există. Iar noua ei familie nu înțelegea că trebuia să-i dea permisiunea unei femei adulte să facă lucrurile cum dorește.

Într-o zi, soțul și soacra ei plecară la târg, anunțând-o că se va ocupa singură de gospodărie, până la întoarcerea lor. Era pentru prima dată când rămânea singură. Trecu o săptămână, trecură două, iar cei doi încă nu se întorseseră. Deveni îngrijorată… Pentru a nu se mai gândi, se concentră asupra treburilor casnice… Iar ideile începură, deodată, să curgă: schimbă interiorul casei, aranjă diferit mobila, florile. Ba chiar se apucă de țesut un covor nou, colorat, așa cum văzuse ea, cândva, când era mică, la un târg, și nu îndrăznise să facă, până atunci, unul, la fel, pentru că era, în ochii tatălui său, prea strident. Și lucrând acel covor, revărsă, acolo, toată bucuria, lumina și forța, care îi fuseseră refuzate în copilărie…

Într-o zi, în timp ce era cufundată în lucru, nici nu auzi că soacra și soțul se întorseseră de la târg. Abia când veniră foarte aproape de ea și îi dădură binețe, îi observă. Tresări ușor, apoi aruncă o privire speriată către războiul de țesut, unde se vedea cel mai colorat covor de pe fața pământului.

Draga mea, îi spuse soacra, pe un ton vesel, energic, ca de obicei, ai făcut minuni cu mobila, iar covorul acesta este exact ceea ce îmi doream de când eram o fetișcană. Am vrut să fac unul la fel, dar nu am avut curajul. Îmi imaginam ce or să zică vecinii… Păcat că mi-a venit mintea la cap atât de târziu!

– Dacă știam că îți priește atât de bine singurătatea, plecam mai demult la târg, glumi și soțul, râzând din toată inima.

În vreme ce tatăl ei spunea glume pe un ton grav și serios, soțul spunea lucruri serioase pe ton de glumă.

Da, acum își dădea seama, tânăra femeie, că în această casă se râdea adesea, nefiind nevoie de “motive serioase”. Oare cum de nu văzuse asta, în ultimii doi ani? Ieși afară, în lumina soarelui, puternică și fericită, deoarece, pentru prima dată, era acasă. 

Sursa foto: https://www.tes.com/lessons/eBbSV0p_3N__zA/colours

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s