Povestea celor doi Pețitori

FotoSketcher imageA fost odată ca niciodată un mic regat. Pe vremea aceea, când, în lumea nobililor, o fată ajungea la o vârstă adecvată pentru căsătorie, tatăl ei dădea vestea de la un hotar la altul și toată familia se pregătea pentru a primi ofertele cele mai potrivite. Poate nu pare foarte romantic, dar așa se proceda pe atunci.

Din două colțuri diferite de țară, doi tineri se porniră la drum pentru a-și cunoaște viitoarea pereche și a o cere în căsătorie. Evident, nu fusese neapărat dorința lor, căci fuseseră împinși de la spate de părinți, și acest lucru nu este neapărat de neînțeles, căci nu aveau decât un medalion cu un portret al viitoarei mirese și câteva descrieri mai mult sau mai puțin vagi asupra caracterului și abilităților acesteia. Deci știe să cânte la pian și citește în limba franceză? Așa, și? Toate femeile pe care le cunosc pot să facă aceste lucruri, gândeau ei. Iar portretul poate fi înfrumusețat de un pictor lingușitor, pentru a o complimenta.

Întâmplător, cei doi tineri se întâlniră la același han și, recunoscându-se reciproc ca având același rang nobiliar, au intrat repede în vorbă și au ajuns să discute și despre motivul călătoriei fiecăruia.

– La fel ca și tine, sunt în drum să cunosc o tânără pentru căsătorie. Părinții mei mi-au spus că ar fi o bună partidă pentru mine, spuse primul.

– Și ce știi despre ea? O cunoști?

– Nu, dar o mătușă de-a mea a întâlnit-o. Mi-a zis că este bine educată, intensă și pasionată. Cea pe care o vei curta tu, cum e?

– Impulsivă și cu puțină considerație față de ceilalți. Așa mi-a zis bunica mea, o femeie în care am încredere deplină, căci nu greșește niciodată în aprecierea caracterelor.

– Da… Mătușa mea a spus că cea pe care o voi curta eu, se exprimă ușor și cu naturalețe în public, ceea ce zic, eu, e încă o calitate, căci îmi plac femeile care au idei proprii și nu se sfiesc de asta.

Of, a mea este vorbăreață. Stai! Nu vorbăreață, ci mai degrabă cicălitoare și încăpățânată. Are idei fixe și nici măcar nu-și dă seama că sunt proaste. Așa a zis bunica.

– Hmmm… Fata pe care o voi cunoaște este atentă la toate detaliile și știe ce vrea, astfel încât sunt convins că va fi o gazdă agreabilă și că, dacă mă va accepta, vom avea cele mai reușite baluri din ținut.

– Of, eu mai bine tac… E fixistă și mofturoasă, vrea ca toți să-i facă pe plac în orice situație. Cred că e spaima slugilor.

A mea nu e o frumusețe, dar are farmec și oamenii nu-și dau seama că nu are un chip perfect, căci se simt bine în prezența ei. Este o bună prietenă și un companion loial.

– Nici femeia pe care o voi întâlni nu e o frumusețe, dar atitudinea prea directă și energică, o urâțește și mai mult. Cel mai neplăcut lucru, este când o femeie se comportă, în viață, ca un bărbat.

Cei doi tineri se opriră din vorbit pentru câteva momente.

– Mă bucur pentru tine și te consider norocos că vei întâlni o femeie intensă, hotărâtă, care știe să-și prezinte ideile și este un partener plăcut de discuții. Chiar dacă nu e o frumusețe, calitățile care o fac o bună prietenă o vor face și o bună soție. Cred că vei fi un bărbat fericit alături de ea, căci pare o femeie de nădejde.

– Mulțumesc, prietene. Și pentru că te-am îndrăgit, deja, țin să-ți spun că te compătimesc pentru alegerea ta. Nimic nu e mai rău decât o femeie cicălitoare, încăpățânată, fixistă și răsfățată. Dacă ar fi măcar frumoasă… Unei femei frumoase i se iartă multe. Și chiar dacă ar fi mai bătăioasă și lipsită de tact, asta ar contribui la farmecul ei. În aceste condiții, însă, vei îmbătrâni înainte de vreme și te așteaptă o existență chinuită. Chiar îmi pare rău pentru tine…

Și tăcură din nou cei doi tineri, unul, visător, pe jumătate îndrăgostit de o femeie necunoscută, iar celălalt, plin de dezgust și de spaimă… Ceea ce nu știau, însă, cei doi, era că purtau asupra lor același portret. Cum era, în realitate, tânăra viitoare mireasă? Cine știe? Să fi avut dreptate mătușa? Bunica? 

Sursa foto: www.whaleoil.co.nz/2014/09/face-day-360/

Lasă un comentariu